A fost aprobat noul Program Național de dezvoltare a Asistenței Medicale de Urgență

Publicat de Dragoș Galbur la 7 septembrie 2016



La moment în Chișinău activează 60 de ambulanțe, la o populație de peste 800.000 locuitori în zona metropolitană a orașului. Undeva o ambulanță la 13.500 de oameni. Dacă pe oră 4 persoane din 13.500 solicită ambulanța, matematic n-are cum o ambulanță să ajungă la chemare în 15 minute. Adăugăm aici, vă rog, și faptul că traficul în Chișinău este diabolic, iar bandă pentru ambulanțe, dacă o putem numi așa, avem doar pe str. București. 

Și pentru că lucrurile nu mai puteau continua astfel, astăzi, Ministerul Sănătății a înaintat spre aprobare în ședință de Guvern, Programul naţional de dezvoltare a asistenţei medicale de urgenţă pentru anii 2016 – 2020 . În această perioadă, Republica Moldova trebuie să cumpere peste 400 de ambulanțe, să implementeze serviciul unic de apeluri urgență 112 la nivel național, să pregătească dispeceri, paramedici și încă multe chestii absolut vitale pentru a salva la timp viețile omenești. E destul de real, apropo. Voință să fie, că bani s-or găsi. Iar dacă nu va fi voință, atunci noi, cetățenii, o vom cere. Vom pune presiune pe clasa politică ca până în 2020 să fie dus la bun sfârșit acest program național.

Este extrem de dificil să le explici unora ce înseamnă în termeni medicali ”ora de aur” pentru un pacient cu infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral. Eu personal am văzut ambulanțe, pur și simplu de tip horror. Odată chiar, fiind la Orheiul Vechi, un tip a căzut de pe stâncă, era grav de tot. A venit ambulanța, l-au intubat, una alta și când să pornească - nu pornea. Andrei Cibotaru și Vitalie Sprinceana îmi sunt martori cum am împins ambulanța ceea la deal, până a pornit. Da' închipuiți-vă să fie acolo o rudă sau copilul Dvs? Oribil.

Tare sper ca într-o zi, la Ministerul Sănătății să nu mai parvină nicio plângere pe faptul că ambulanța a venit peste o oră după solicitare. 

Sănătate, prieteni. Restu-s simple detalii!

”Adevărul despre unii lideri unioniști de la Chișinău”

Publicat de Dragoș Galbur la 5 septembrie 2016

📢 ”Adevărul despre unii lideri unioniști de la Chișinău.” - așa sună titlul unui articolaș de doi bani scris pe un portal anonim cu denumire tare - Crime Moldova. Nu știam că-s lider unionist, dar haideți să vedem ce adevăruri istorice mai apar acolo despre Dragoș Galbur.

”Deşi declara deschis că este pro-unionist şi că ar fi participat la manifestaţiile de protest, Galbur, spre deosebire de colegii săi de la medicină, dar şi de la alte instituţii de învăţământ din ţară, scapă de persecuţia poliţienească din perioada respectivă.”

✔ Minciuni, am avut ordin de exmatriculare din USMF din cauza evenimentelor din aprilie 2009 și dosar penal pe art.285. După ce am fost târât pe la procuraturi (de procurorii Corpaci și Roșu) și la SIS, dosarul a fost clasat peste o perioadă, din lipsă de probe. Avocat mi-a fost Victor Panțîru.

”După absolvirea facultăţii, Galbur devine medic-rezident la o clinică stomatologică din Capitală.”

✔ Eronat, după absolvirea facultății am devenit medic-rezident la Clinica Stomatologică Municipală din Bălți, unde am și activat.

”Este verişor drept cu vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, fost ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă.”

✔ Iarăși minciuni, cu Andrei Galbur sunt rudă de gradul trei. El nu este membru PD și nu a făcut parte niciodată din vreun partid politic din Republica Moldova. Este un convins carierist în diplomație, fapt pentru care a și ajuns în funcția actuală.

”Dragoş Galbur s-a expus de mai multe ori pe reţelele de socializare împotriva opoziţiei şi a luat deschis apărarea lui Plahotniuc.”

✔ Prostii, nu am luat în viața mea apărarea lui Plahotniuc, ba chiar am fost primul blogger din Republica Moldova care a scris despre legăturile lui Ghimpu cu Plahotniuc și alte chestii. De exemplu: http://blog.galbur.md/2011/07/sfarsitul-epopeei-mihai-ghimpu.html

”Jurnalistul PRO TV, Vitalie Cojocari, îi reproşa lui Galbur pe pagina sa de socializare: ”De ce au ajuns unii unioniști să se asocieze cu un Guvern care nu este dorit de 80-90 la sută din populația Republicii Moldova? De ce? Nu înțeleg. De exemplu, Dragos Galbur, declarat unionist, dar eu nu-l mai cred – munceşte pentru un minister condus de PD, într-un Guvern al PD-ului, un guvern fără credibilitate şi instalat prin multiple ilegalităţi. Acest ”unionist” susţine Unirea, dar apără Guvernul”.”

✔ Eu nu muncesc pentru minister sau pentru PD, muncesc pentru oameni, în special pentru cei mai nevoiași. În rest, aberații politice.

Nu mi-am dat niciodată atâta importanță cum îmi dau unii, însă dacă am fost vizat, chiar dacă într-o tâmpenie de articol, mam simțit nevoit să vin cu o reacție.

Orheiul - un bun exemplu pentru Bălți și Chișinău

Publicat de Dragoș Galbur la 9 iunie 2016



În timp ce la Chișinău se prăbușește pământul de sub picioare, iar la Bălți în genere nimic nu se întâmplă, iată că multdiscutatul Ilan Șor, primarul de Orhei, tace și face. Că a asfaltat mai multe drumuri și a reparat rețeaua de iluminare stradală, este ceva firesc pentru un primar, dar uite că inițiativa de a organiza un referendum local, privind luarea unei decizii de interes public, este de-a dreptul lăudabilă! Nu-mi vine să cred că anume Orheiul, în premieră, va avea parte de un referendum local. Subiectul fiind reamplasarea Pieții Centrale din centrul orașului. 

Da, sunt invidios și nu ascund acest lucru. Aș fi vrut și la Bălți, și la Chișinău, în toți acești ani, să vină primarul să zică, oameni buni, haideți să decidem, lăsăm piața în centrul orașului sau o mutăm undeva la margine, dar în condiții mai bune. Iar în acel loc, în centru, ia și fă un scuar, un parc, un mall la urma urmei! 

Absolut salutabilă această decizie a autorităților din Orhei și, indiferent de ce vor alege localnicii la referendum, orașul a câștigat doar prin ceea că părerea fiecărui cetățean contează.

Sunt gata să pariez cu oricine că la următoarele alegeri locale, Șor nu va lua mai puțin de 65%. Și spre stupoarea noastră, a așa-zișilor moraliști, orheienii se pare că vor avea dreptate.

Cincizeci de fețe ale lui Usatîi și Dodon

Publicat de Dragoș Galbur la 16 mai 2016

Pentru început privim atent această poză luminoasă și plină de zâmbete.

Îi vedem pe fidelii ostași ai Kremlinului, Renato Usatîi și Igor Dodon, în compania ES Ambasadorul SUA în Republica Moldova, James D. Pettit și ES Ambsadorul Rusiei în Republica Moldova, Farid Muhametșin. Unde? Atenție! La recepția petrecută în cinstea Zilei Uniunii Europene, care a avut loc pe 12 mai, la Leogrand Radisson Blu. 

Pornind de la perfiditatea lui Usatîi și Dodon, ca oameni, dar și ca personaje politice, constatăm o ambianță absolut prietenoasă între cei doi. Chiar dacă inițial aceștia s-au declarat aliați în politică, apelând la retoricile antieuropene pentru a-și tâmpi electoratul până la capăt, aceștia, în ultima perioadă, nu au ezitat să se înțepe, ba chiar să se înjure unul pe celălalt. Era o vreme că Usatîi l-a amenințat chiar cu moartea pe Dodon. Ei bine, după ce s-au acuzat reciproc de sclavagism politic la curtea domnească, se pare că Usatîi și Dodon s-au dovedit a fi unioniști. În sens că-i unește treuca comună pe ambii. Cea de la Moscova.

Și lăsând la o parte bâdloelectoratul prostit cu inexistenta Uniune Vamală, aceștia au decis să facă un pas în civilizație, afișându-se la recepția dedicată Zilei Uniunii Europene, printre numeroase personalități pro-europene. Fac pariu că până și hainele pe care le poartă sunt făcute undeva în Europa. Deci ipocrizie totală.

Și dacă domnul Grey avea 50 de umbre, cu aluzie la scenele erotice explicite în combinație cu elementele practicii sexuale care implică robia, dominarea și sadism masochismul, Dodon și Usatîi au 50 de fețe, care implică aceleași practici ca și ale domnului Grey. Posibil inclusiv și practicile sexuale. Văd că Usatîi e atras de Dodoni, în general. 




16 mai - zi de doliu național în Basarabia


Astăzi este o zi neagră în istoria Basarabiei, o zi a nedreptății. La data de 16 mai, 1812 a fost semnată Pacea de la București prin care se încheia războiul ruso-turc (1806-1812), un act care prevedea ca Basarabia să fie anexată Imperiului Rus.

În cadrul Tratatului de la București, rușii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia. Propunerile țariste prevedeau ca "principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia" să se alipească "pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor", specificându-se că "fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii".

Pe noi nu ne-au întrebat, vrem noi, nu vrem, pur și simplu ne-au furat, iar cel mai strașnic lucru este că odată cu ”alipirea” Basarabiei la Imperiul Rus, a început marea deznaționalizare și rusificare a populației dintre Nistru și Prut, care continuă și în zilele noastre. Iar pe lângă întreg genocidul etno-cultural, Imperiul Rus, a mai avut și marea grijă să populeze Basarabia cu evrei, căci evreii pricepeau în esență toate modalitățile de administrare socială.

Mai jos vă prezint câteva statistici din cartea maestrului Paul Goma, ”Săptămâna roșie”:

La 1810 in “Moldova dintre Prut si Nistru” existau 327.199 locuitori din care straini sub 5% (evrei: “o cifra nesemnificativa, in jur de 1%”, cca 3000 persoane).

Se stie insa ca “multa lume” trecuse pe malul drept al Prutului, mai cu seama taranii (mii de familii), fugind de spaima serbiei rusesti, cea care ii prefacea pe oameni in... suflete.

Din cifrele aflate la dispozitie, fiind vorba despre Evreii in Basarabia, le voi da doar pe cele indicand «mersul» lor in comparatie cu populatia totala a noii gubernii rusesti si cu a indigenilor:

Statistica ruseasca din 1817:
(de Legea Colonizarii din iunie 1812 trecusera cinci (5) ani, interval in care intrase in «Bessarabia» un numar considerabil de evrei lipsiti de drepturi, persecutati, masacrati, «pogromizati», in Galitia si in Ucraina):
Total: 482.630 locuitori
Romani: 419.240, adica 85% (deci, straini: 15%)
Evrei: 19.130 (3.000 in 1810, 1%), adica 4.2% in 1817

Statistica ruseasca («Zasciuk»), tiparita in 1862:
Total: 914.679 locuitori
“Moldoveni” (!): 600.000, adica 66.4% (straini 23%)
Evrei: 95.927 (3.000 in 1810, 1%), adica 9.56% in 1862

Statistica ruseasca din 1862:
Total: 1.003.499 locuitori
«Moldoveni»: 515.927, adica 51.44% (straini 48%)
Evrei: 95.927 (3.000 in 1810, 1%), adica 9.56% in 1862

Statistica ruseasca din 1897:
Total: 1.935.412 locuitori
«Moldoveni»: 920.919, adica 47.58% (straini peste 52%)
Evrei: 228.168 (3.000 in 1810, 1%), adica 11.79% in 1897

In 87 ani, numarul «moldovenilor» crescuse de 3 ori, numarul evreilor de 75 ori.

Dupa statistica din 1919 rezulta ca in 109 ani (1810-1919) populatia evreiasca din Basarabia crescuse de 89 ori, ajungand la 267.000 persoane.

De adaugat si urmatoarele informatii din 1897:
- In mediu urban traiau 14% dintre moldovenii bastinasi
- Stiutori de carte, moldoveni: barbati 10.5%, femei 1.3%
- Stiutori de carte, germani: barbati 63.5%, femei 62.9%
- Stiutori de carte, evrei: barbati 49.6%, femei 21.6%

Mai analfabeti decat moldovenii erau tiganii: 0.3%...
Rezultat «culturalizator» al unui secol de ocupatie ruseasca.

Statistica sovietica («Krupenski», Paris), 1920:
Total: 2.973.750 locuitori
«Moldoveni» (!): 48.2%
«Romani» (!): 21.0% (=69.2% ; straini 30%)
Evrei: 9.0% = cca 260.000 (3.000 in 1810, 1%)

Statistica romaneasca din 1931:
Total: 2.864.402 locuitori
Romani: 1.610.757
Evrei: 204.858

Statistica romaneasca din 1939
proportia populatiei evreiesti in cateva orase din nord-estul tarii:
Balti 46.6%
Hotin 37.7%
Chisinau 36%
Calarasi-Targ 76%
Orhei 41.9%
Soroca 36.3%
Cernauti 38.8%
Radauti 33.6%
Vijnita 70.02%
Sighet 38.9%»


Bine că data de 9 mai, adevărații ”moldoveni” știu să o comemoreze, iar una dintre cele mai negre dăți din istoria poporului nostru este obraznic dată uitării. Ce să mai vorbim, sunt sigur că 99% dintre moldoveni habar nu au despre semnificația acestei zile, pentru că în școli, din păcate, nu se predă așa ceva ori nu se atrage atenție deloc asupra acestei zile semnificative de 16 mai. Am ajuns, ca popor, să ne mândrim cu străine istorii, cu păgâne sărbători, iar ce-i al nostru nu contează. 

Cum spunea marele istoric Alexandru Xenopol: „Răpirea Basarabiei ar fi trebuit să înveţe pe români un lucrul: că dacă există vreun pericol pentru existenţa lor ca naţiune, acesta va veni de la nord; dacă este vreun element adevărat duşman al elementului român, este acel rusesc, care nu din întâmplare, din neîngrijire pune în pericol existenţa noastră, ci lucrează cu conştiinţă la distrugerea ei. Acest pericol l-au simţit toţi românii acei ce şi-au iubit într-adevăr poporul şi care au binemeritat de patria lor. Toată dezvoltarea noastră naţională este datorită luptei neîmpăcate în contra acestui element cotropitor, luptă în mare parte susţinută cu ajutorul apusului. În asemenea împrejurări, a face politică rusească este a da noi înşine arma în mîinile ucigaşului, este a trăda interesele cele mai sfinte ale cauzei române.”

Mai jos o serie de articole, despre 16 mai 1812, pe care le recomad spre citire:

Panglica Sf. Gheorghe NU are nicio legătură cu victoria URSS în al II-lea Război Mondial

Publicat de Dragoș Galbur la 9 mai 2016

Faptul că întreaga societate rusească, de la boschetar la președinte, în toiul zilei de 9 mai, denumită și ”Ziua Victoriei”, începe a purta panglica, binecuvântată de biserica ortodoxă rusă ca panglica Sfântului Gheorghe, nu mai uimește deja pe nimeni. Chiar și veteranii celui de-al Doilea Război Mondial au căzut în această plasă, iar nepoții acestora, atârnă aceste panglici, ale Sf. Gheorghe, deja pe unde pică, fără ca măcar să se intereseze de istoria lor. 


În general, panglica Sf. Gheorghe NU ARE NICIO LEGĂTURĂ cu victoria URSS în al Doilea Război Mondial sau cu ordinele sovietice în general, din motiv că ea se agăța la medalia Ordinului Sfântului Gheorghe, cu care, oficial, se decorau ofițerii și nu doar, în timpul Rusiei Țariste. Abia în 2005, această panglică a fost, hai să zicem, reinventată și pusă în circulație de către asociația de presă RIA Novosti și o asociația studențească. Iar în timpul războiului, în URSS, începând cu 1943, se decorau cu Ordinul Gloriei, la care era agățată panglica Gărzii (Гвардейская), care se aseamănă mult cu panglica Sf. Gheorghe, însă totuși are deosebiri, chiar și specialiștii ruși în heraldică declarând acest lucru. Apoi, în 1945, panglica Гвардейская din nou a fost agățată, de data aceasta la medalia dedicată victoriei URSS asupra Germaniei naziste. Cea mai mare și vizibilă deosebire dintre panglica Gărzii și cea a Sf. Gheorghe este că cea de-a 2-a este de fapt galben-neagră, iar cea a Gărzii, negru-oranj. Deci, nicidecum ceea ce vedem astăzi prin tot spațiul post-sovietic, inclusiv în Moldova, nu poate fi numită panglica Sfântului Gheorghe.

Generalul Andrei Vlasov

Panglica Sfântului Gheorghe se atribuie celor învinși în cel de-al Doilea Război Mondial, în special Comitetului pentru Eliberarea Popoarelor Rusiei, creat de Adolf Hitler și prezidat de Andrei Vlasov și Armatei Ruse de Eliberare – ROA (Russkaia Osvoboditelnaia Armia), conduse de același Vlasov. Se atribuie din simplu motiv că din aceste structuri militare făceau parte mai mulți ofițeri, cavaleri ai Ordinului Sfântul Gheorghe, ca de exemplu: un mare dușman al URSS, generalul Petr Krasnov, conducător al detașamentului de cazaci care lupta pentru al 3-lea Reich, fiind un general alb, adica încă de pe timpul Imperiului Rus; apoi gruppenführer-ul SS, Andrei Șcuro; gruppenführer-ul SS, Rudolf Bangherski; generalul-maior Andrei Turcul, comandant al Forțelor Armate a Comitetului pentru Eliberarea Popoarelor Rusiei și alții. Cu toții mari opozanți ai regimului comunist și toți decorați cu ordinul Sfântului Gheorghe, respectiv purtând și panglica acestuia.

Dar haideți să vedem ce zice Wikipedia, care ne dă 2 pagini diferite la același subiect, despre această panglică.

1.
1. În primul caz Wikipedia menționează că panglica Sf. Gheorghe, de astăzi, este de fapt mai mult o panglică a Gărzii, datorită faptului că are culoare oranj și nu galbenă.

2.
2. În al doilea caz, aceeași Wikipedia, ne arată că panglica Sf. Gheorghe arată de fapt altfel.


Deci panglica respectivă creează o stare de confuzie totală, atât și pentru cei care o poartă, cât și pentru noi, cei care o respingem, pentru că nu are nicio legătură cu istoria noastră.

În concluzie, este necesar să știm două lucruri, că panglica Sfântului Gheorghe se referă la Armata Albă, la Rusia țaristă și la armata lui Vlasov (care a luptat de partea naziștilor), iar panglica Gărzii (Gvardeiskaia) se referă la Armata Roșie, sovietică.

și bonus la postare: